Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
acces de sinceritate
nu te teme de adevărurile ce se pot spune despre noi
nici măcar de adevărurile
pe care noi, benevol, le recunoașteam despre noi
suntem prea departe, prea transparenți
ploile reci răzbăteau altădată prin găurile acoperișurilor,
apele șiroiau prin vene decantând impurități
și pe borurile pălăriilor întoarse-n sus streșini,
pe umeri, pe brațe, pe tulpinile bambușilor
până dincolo de sentimente, până la trezire
somnul se lepădase de nemișcare, de odihnire
transformându-se-n insomnii dogorind pieptul
în zona unei inimii ce s-ar fi lăsat cuprinsă de remușcări,
o mică mascaradă pe care numai noaptea
o putea stoarce epuizant de sensuri și de magii
îmi imaginam câmpiile proaspete, neatinse
cuprinse de aburi în soarele incipient de primăvară,
și pașii mi-i imaginam mult mai ușori
praful drumurilor mult mai fin, realcătuind în așterneri
poveștile tuturor trecerilor dintr-un loc în altul,
dintr-o emisferă-n sferă, în stratosferă
aproape de luna plină și de o altă lună imensă și roșie,
podoabă nestemată a unei amintiri profunde, arhetipale
purtată în desaga călătorului prin eternitate
nu te teme de adevărurile ce se pot spune despre noi
pe la marginea furișată a gândurilor, la șezători
nu te teme de ghicitori, de presupuneri, de oglindiri
suntem doar niște pești zbătându-se împotriva curentului,
prizonieri voluntari surprinși în vâltoarea feroce
și-n geometria obscură, nestăpânită a tuturor cercurilor,
derviși rotitori ostenind în dansurile implicite ale ciclurilor
pornite cândva, la început, din imponderabilitate
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")