Seminţe…

ajunsesem deja atît de departe,
atît de departe încît sorii pereche abia mai sclipeau stins,
portalurile plesneau tocuri diamantine de marginile unei inexistențe perpetue
învinse surpinzător de gravitații pulsatile, stroboscopice
nimburile rotitoare de lumină difuză acopereau polii incerți ai planetelor
fără vreo noimă, fără vreo explicație de circumstanță
erau lumini decolorate, părăsite de strălucirea obișnuită
ce-și croiseră drum pînă acolo cu incomensurabilă trudă
printr-un noian dens de infinite posibilități

oare cît tango de chitară și bandoneon să mai suport
și cîtă fiere împrăștiată nediscriminatoriu pe pardoseli;
voluptate, tu ajunseseși cîndva la cote paroxistice
ochii tăi nu mai aveau puterea să distingă lucrurile esențiale,
ei se adînceau zi de zi într-o mare distinsă de bleu,
aproape verzi sau chiar albaștri uneori, clipind des
ce-ți mai arată ceasul acela diform
pe care-l porți anapoda la mîna dreaptă?
ce povești îți mai spune ție vremea asta tulbure
ce-și făcuse cuib de fier și sînge-n mine altădată?
poate-ți spune că vin de undeva de la vest ploile veșniciei
potopind capătul acesta alcătuit strîmb al lumii
și anotimpul străin, aproape bizar
de care ți-a fost întotdeauna frică să vorbești

sub veghea mea superficială de astă-noapte
ce-și încerca pe tăișul fin al gnosticismului rezistența la înaintare
auzeam cum ticăie slab întunericul
el pendula inconștient între opacitate și transparență
desprăfuind nisipul de picăturile ipotetice de aur
sugerîndu-mi mut, prin cîteva gînduri concise
trasate cu o linie groasă și rece pe retine
(cam cît o bîrnă de gimnastică, așa de groasă)
că trebuie să renunț din nou la fumat, la băut, la cîntat
și la alte vicii și păcate dintre cele mai sublime
de parcă n-ar fi de ajuns că tramvaiul întîrzie nejustificat,
iar pe trotuare zac dezordonat tot felul de respingeri

din casa de peste drum, prin ferestrele întredeschise
se strecura ademenitor sunetul senzual al libertangoului
descompus de pale șubrede de vînt
eu doar alergam desculț, neînfrînat, alergam derutat
pentru că se iveau de nicăieri
luminile astringente ale unei zile noi, nemaivăzute