Seminţe…

calule al meu
neam cu Prometeu,
demon, lup şi zeu
uneori ateu,
alteori un zmeu,
calule al meu
tu ai două aripi
ivite din umeri,
tu nu stai să numeri
nici să pui embleme
sau să cauţi semne,
tu îţi rumegi fânul
şi-ţi urmezi stăpânul,
îţi înfigi copita
în pământul reavăn
te-ncordezi în greabăn
şi nechezi la stele
aproape de ele,
năluciri şi umbre
vesele sau sumbre
care trec şi iată
vară-i înc-o dată
ori e primăvară
mâine mai spre seară
şi e iarbă verde,
nu te mai poţi pierde
printre mii răsfrângeri
hoardelor de îngeri
izgoniţi din raiuri
armonii de naiuri,
pe cărări şi plaiuri
pe poteci de aur
tril subtil de graur
sus au să ne fie,
fir de păpădie
şi de alte ierburi
mai necunoscute,
cântec de lăute
ce va să răsune
peste vreo genune,
ce va să răzbată
pentru altă dată,
pentru mai tarziu
când va fi pustiu
şi va fi mai bine,
ape alcaline,
zboruri lungi şi fine
zori de ziuă nouă,
boabe dulci de rouă,
roşii mere coapte
la ureche şoapte
pe sub gene lene,
fâlfâiri de pene
albe sau albastre
peste-ntinderi vaste
zbateri de aripă-
istoviri de-o clipă