Seminţe…

îmi scrâşneşte un deşert întreg între dinţi
pentru că nisipul lui este pretutindeni
iar întinderea lui nemărginindu-se,
pe mine întregul şi neîntregul
mă cuprinde

între pleoaple întredeschise încap, fără îndoială
înserările zilei de ieri, zorii zilei de azi
şi întâmplările necunoscute ale zilelor de mâine,
soarele şi luna, stelele toate,
aprinse lampadare la hotarele înţelegerii noastre,
urletul şacalului neîmblânzit, sfios,  nevăzut, neştiut,
pasul legănat al cămilelor
şi unduitul somnambulic al caravanelor
către nu se ştie unde,
către nu se ştie când

doar vântul îşi umblă cărările de aer fierbinte
şi-mi face semne subtile din orice poate să fluture,
şfichiuind colţurile cu pleasna-i subţire

el mă cheamă pe numele meu scurt şi secret
împărtăşind lucruri dintre cele mai stranii,
el îmi cântă despre înălţimi şi despre vulturi,
eu îi şoptesc frânturi amintite târziu,
încălzit dintr-o parte de flacăra unui foc de vreascuri,
atunci cand noaptea, seducător, pune umbrele lunii
să danseze lin peste întinderi imaginare de apă