Seminţe…

(ascunsă într-un ochi oarecare de apă,
orice reflexie poate să devină cândva posibilă)

aș fi putut să-i spun oricum
să o strig pe numele mic, sau cu o onomatopee
sau, și mai potrivit, cu un sonet de dragoste
cu trudă deslușit mai demult dintr-o epopee

am ales totuși să nu articulez vreun sunet
dintre cele cunoscute, sau necunoscute
nici măcar un murmur, o șoaptă stinsă,
orice sunet al chemărilor mute sculptate-n basoreliefuri,
dintre cele melodioase, sau din cele grave și joase

ne știam de prea multă vreme întru toate ale noastre
cel mai bine îi recunoșteam mireasma, aroma fragilă
desprinsă suav, apoi descompusă la mine în gânduri
într-o mie de vise multicolore,
definitiv înălțate zmeie ale copilăriei către văzduhuri
ce nu aparținuseră nimănui, niciodată

socoteam pe degete timpul rămas slobod până la echinocțiu,
iar zilele păreau mai scurte, mai diluate, mai subțiri
până și aerul devenea înalt și transparent, inconsecvent
fărâmițat în cuante inegale de hârtie

am ales să iuțesc pasul și apoi,
să trec străin și inexpresiv pe lângă ea,
chiar dacă în vârful degetelor pe care mai adineauri
ținusem socotelile unor treceri flagrante,
simțeam furnicături fremătătoare;
mă îndreptam fără grabă spre o iarnă sălbatică
aflată cumva dincolo de o destinație certă,
înveșmântată toată-n alb pur de troiene
și-n țurțuri ascuțiți până la ceruri de ger și de gheață