Seminţe…

la promenade obsessionnel

ce credeai, că marea și-a smuls ultimul val de la sânul ei umed și cald
iar malul de piatră străvezie, translucidă, nu-l poate cuprinde
doar așa, dintr-o pură nepăsare neputincioasă
ce credeai, că urmele unei străpungeri explozive de lumină
nu-și pot avea ecourile reverberate-n întunericul total, impenetrabil, de la sfârșit
ei bine, iată, trebuie să recunoști că te-ai înșelat încă [...]

retrospectiva cosmografie

nu copacul există-n mintea mea
nici praful, nici cicadele ce sfârâie profund diurn
din pinii verzi sau din plopii foşnind a vremelnicie
nici măcar stelele cerului de vară
ori vântul adiind frugal prin frunzele de pretutindeni
eu sunt infinitezimal compus, secvențial reîmbinat
refăcut din ființarea frustă și vie a fiecăruia
reflectată obscur, de-a dreptul opac
de o realitate puțin prea abstractă [...]

vara spartă-n retine

palide, luminile aproape stinse ale orașului de sub nori
replicau umbrele-n mintea singurului trecător disponibil
ceasurile bolnave forțau apartenențe la această orgie
extrasă de necesitate dintr-un timp vechi, putred de vechi
cu-n iz inconfundabil de mucegai umil și pătrunzător
instalat pentru totdeauna în pereții dărăpănați ai caselor
ce străjuiau drumul incoerent către orișiunde
aproape că nu mai conta distanța enormă până la [...]

ceasornicarul vorbelor

sunt complet incapabil de poezie coerentă
cuvintele spânzură de limbi țepene ore aparent nevinovate
recitându-le la căpătâi sentințele unor complicități neavenite
umilite cumplit, ultragiate, ele-și alungă-n surghiun
păsările-n frângeri fractale, implicit suicidale,
cu aripile smulse de furtuni exagerate și-n erate
dedate subsolurilor ancestral arhetipale
departe, departe, către acele amurguri învolburate
ale primelor neputințe
disperate-şi cheamă-n ajutor violetul vindicativ al violetelor [...]

zece jumate post meridian

vântul își făcuse culcuș peste iarnă-n mine
liniștea mă părăsise de-o vreme cu desăvârșire
iar somnu-mi ocolea-ntr-una ferestrele
de parcă aș fi greșit cu ceva, orișicui
eu mă știam milostiv, harnic și curat
ofeream adăpost înăuntrul meu aproape tuturor
în clipele strașnice ale pribegiilor intempestive
uragane-ntregi îmi dăduseră târcoale-nspre dimineață
atunci când porumbeii îndepărtatei sălbăticii de-azur
își uguiau dragostea-n ramuri abia înmugurite de plop
visul [...]

haita

aleargă aprig lupii prin pustia nopții, prin pustia câmpiei
din labele lor mari, rășchirate, sare zăpada-napoi
din doi patru și opt, 64, pătratul perfect
care doare extrapolat exploziv direct într-o inimă-n piept
săgeți înghețate pornind din arcuri de iarnă în traiectul lor drept
și-apoi numărați-vă voi impar din unul, niciunul, în trei,
dintr-al vostru, într-un fel, de-a fi inocenți într-ale mele
ce [...]

a douăsprezecea poartă

tu, se presupune că știi destule despre mine
cât sunt de ciufut uneori, volatil, inflamabil și exploziv
doar unele resturi solide vor rămâne martore ființării echivoce
deslușite parțial într-o scrisoare obscură despre sfârșitul lumilor
despre stele fistobitulante, întregi galaxii devorate lent de factorul înălțare
resimțit cât se poate de atroce la capătul unor existențe mult prea perfecte
scuipa-vor cuvinte deșănțate unii, [...]

prea mult până la echinocțiu

din partea cea mai ascunsă vederii
umbrele izvorând din prezent, evadau succesiv
desprinse brutal de aura ființei luminoase,
cea cu aripi presărate de pulberi profane
pietrificate-n stele solide și ascuțite de ambră
privite-n ochii albaștri de vreo gorgonă sălbaticită
partea dreaptă  se colora în nuanțe abuzive de violet
destinate penelului unui pictor de amurguri explicite
sfârșit timpuriu și previzibil, cum altfel,
într-un [...]

La Traviata

lasă timpul să se ducă, unde-o vrea și unde-o ști
lasă-l, lasă-l, nu-l opri
întuneric de-i în noapte și lumină într-o zi
înainte-i doar trecutul zilelor ce vor veni
(…din înțelepciunea de nezdruncinat a poporului chemat, pussy uisskky beatta)
La Traviata
(adaptare stereosemantică după urechea cea mai internă)
cum bine observase un prieten bun al meu, mai demult
cerul și-ar fi [...]

iarna, o zgâtie

vântul nebun se-ncăpățâna s-alunge vrăbiile
de pe firele de telegraf împodobite-nghețat
cu chiciură nouă, groasă de-un deget
undeva, la o margine ascuțită  de orizont
lumini scăzute, străjuite grijuliu de umbre palide
vegheau fără speranța vreunei înseninări
violaceu vindicativ, vânăt de-a dreptul
amurgul ineluctabil, ce exista cu greu imaginat
nu știam nici câte ceasuri sunt și nici câți ani au trecut
de la [...]

ulm

strălucind ca un diamant printre safire, rubine, turcoaze
și alte nestemate sclipitoare, stele-n ceruri nenumărate
o sferă intensă, uriașă, de lumină arzătoare
mă străbate pe de-a-ntregul, sfâșietor
trece caustic prin umori, prin și printre oasele-mi goale
ca ale legendarelor păsări dodo
cele dispărute acum câteva mii de ani, și prin splină
știi tu oare ce timp delicat [...]

delir extravagant

dintre toate cele ce sunt
eu aleg arbitrar să nu fie câte ceva
pentru că a fi doare-n orice formă
trezit brusc dintr-un somn bradicardic
înțeleg parțial că unele lucruri nu mai sunt la fel
plouă într-un sfârșit cenușiu peste arhive străvechi
peste cuvinte greu, dacă nu imposibil, de pătruns
cu sensuri evidente sau nu, cu fără-nțeles de ajuns
se-nmoaie papirusul  [...]

noiembrie, penultimul tango

am acută nevoie de o toamnă fecundă cu adevărat
ce va veni să mă-mbrace-n nuanțe albastre și terne de gri
în sunete ample din gama lui La, Do major și în Cri
de ocru intens răspândit, ruginiu obsedant și de bej
șturlubatic, singuratic cintez pe un vârf uscat de gătej
aruncat la-ntâmplare în valuri înalte, intempestive de ploaie
desfăcut furibund [...]

inevitabila derivă

turnați continuu tărie-n pahare
nătângi negustori de ancore sculptate din sare
măcar atât folositor să mai faceți,
turnați permanent vremelnicie-n pahar,
ori pahare
așa, ca și cum ați afla întâia lumină-n primul amnar,
ori amnare
rom sau tare rachiu, poate a celților apă a vieții
(cât oare sunt depărtați de centrul meu geometric pereții)
chiar și-n ale voastre pocale scobite-n [...]

presimțire de toamnă

cinci păsări pe un fundal de cer azuriu
știu eu, mai degrabă nu știu
încotro aripile lor le îndreaptă
coboară sau urcă fantastic
o improbabilă, incandescent imposibilă treaptă
dinspre oblic prin  tangente pustii
către unica, insurmontabila dreaptă
perplexe geometrii trecătoare
toamnă-i sigur de acum
și-i ocru adânc răspândit prin ponoare
cad frunze-n spirale fractale
și-n venele mele roșu aprins sângele doare
soare timid [...]