Seminţe…

portocala asta are o poveste aparte
vânzătoarea de la tarabă se uitase chiorâș la mine
pentru că cerusem doar o singură portocală
nu mi-a păsat, am plătit și apoi cu portocala neobișnuit de grea într-o singură mână
am plecat
îmi amintesc că pe bucata de carton scofâlcit scria cu litere strâmbe
“portocale Grecia”
era evident o minciună, o astfel de portocală nu crește în Grecia,
eu cunosc bine țara asta și-am văzut și mâncat tot felul de portocale,
mai mari sau mai mici, mai rotunde sau mai puțin rotunde,
zemoase, dulci, acrișoare, amărui, aromate, fade, coajă groasă, subțire, portocalie,
gălbuie, cu sâmburi, fără sâmburi;
dimineața, la prânz, seara, noaptea pe sub stele al căror nume
era imposibil de rostit
nu pentru că erau așa de departe ori nu mai erau deloc,
sau pentru că așa ar fi fost scris în cartea cărților cu litere întortocheate chirilic,
ci pentru că odată rostit numele, ea devenea a ta pentru totdeauna
și nu-i ușor pentru nimeni să îngrijească de propria stea
sau de stelele altora
așadar, toți le priveau doar, sorbindu-le-n pupile luminile albastre
și nu spuneau nimic
pe sub portocalii înfloriți domnea serioasă tăcerea livezii și-a ierburilor
aproape uscate
numai un greiere vechi țârâia subțirel frecându-și picioarele de aripi
în așteptarea unei noi și surprinzătoare dimineți
portocala mea devenise între timp dintr-un banal fruct un gând
proporțiile se schimbaseră fără să bag de seamă,
iar acum puteam păși pe suprafața ei rugoasă
pornit involuntar în căutarea unor sensuri oarecare
gheizere de ulei aromat țâșneau la fiecare pas
ridicându-se în nori portocalii, neuniformi, denși și pufoși
aducându-mi aminte de copilărie și de toate aromele ei uluitoare
gândurile celelalte perforau aidoma unor săgeți scurte de arbaletă
pelicula subțire a realității ca pe o graniță verticală, organică și flexibilă
trasă de sus în jos așa cum s-ar închide pleoapa umedă peste un ochi,
ori cum ar închide fermoarul cele două părți inegale ale unei haine
peste pieptul gol învinețit de frig și de atâta așteptare
deasupra capului meu universul își etala indiferent imensitatea
și toate păreau la fel ca la-nceput sau la sfârșit
de n-ar fi fost portocala în care-mi înfipsesem vânjos degetele, unghiile, dinții, voința,
spațiul vid si rece absolut ar fi supt din  ființa mea toată vlaga,
cu certitudine aș fi devenit treptat un bloc de gheață plutitor
undeva, în afara tuturor timpurilor posibile
mai întâi mi-ar fi înghețat picioarele și fața, apoi mâinile
șoldurile, trunchiul și gâtul, umerii, genunchii, coloana vertebrală, hipotalamusul
la urmă de tot poate singură inima s-ar fi smuls din piept
într-un acces de furie necontrolată, împotrivindu-se disperat împietririlor
firește, ar fi sfârșit și ea palpitând neregulat din ce în ce mai stins
- un asteroid minuscul gravitând eliptic un corp înghețat cu brațele desfăcute
în formă de cruce
sucul dulce-acrișor îmi curge pe bărbie, iar câteva picături ajung fără voie
pe tricou
mușcasem lacom din fructul decojit fără să-l mai desfac în felii,
așa cum s-ar fi cuvenit și cum ar fi fost elegant
îmi era foame, îmi era foarte foame și nu mai aveam timp de pauze,
timpul îl consumasem aproape pe tot levitând