Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
copacul de la templu
(sau cât timp îi trebuie pietrei sa redevină lemn)
percepea sunetele pe jumătate
fiindcă cealaltă jumătate
uitase mai demult să se reasculte cu răbdare
cum creşte infinitezimal din iarba uneori albastră
și nu degeaba albastră,
ci de foarte mult cer reflectat doar seara
ca-ntr-o apă inversă şi unduitoare
din care lipsesc cu desăvârşire
vieţuitoarele stranii de origine marină
în schimb, planau superficial la suprafață păsări ireale
ce răzbăteau instinctiv prin cercuri dense,
chiar deasupra
nu ştia dacă mai este şi altceva
în afară de rădăcină stabilizantă;
dacă este dedesubt materie incandescentă
răsfirată aproape floral în erupţii necontrolate,
tăiş inert de oţel, sau fosilă de os, sau stâncă,
sau dacă undele se propagă brutal prin vene
până la inima imensă din care
ar fi fost bine să fii sculptat cineva, cândva, un timpan
ori un străjer al unui templu budist dedicat lui Vairocana,
construit cu destulă trudă pe vârful unui deal foarte înalt,
ales absolut la-ntâmplare
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")