Seminţe…

dacă nu atunci de ce acum
iar dacă nu acum atunci orișicînd
pentru că altădată nu poate să-mi garanteze nimeni
că se va mai întâmpla altceva
oarecum diferit
măcar ca o repetiție de final de bal
mai mult sau mai puțin mascat
atît de puțin încît sub mască
nu va mai rămîne de obicei nimic
de fapt n-am nevoie de garanții
am nevoie de timp
ca de aer proaspăt cules
dintr-o grădină uzbecă
care dacă nu există
va trebui inventată degrabă
chiar și-n altă parte
în altă poveste cu a fost odată și-acum nu mai este
el este oxigenul arderilor și proteină
marea dintre alge
piersica din puf
sărut și salivă dulceagă
gust bun și limbă
mai este și salvador dali
înconjurat de ceasurile lui flasce
scurse static de pe mesele exceselor nepedepsite
către pardoseli ce-și numără intrinsec pașii
în coduri binare dezbinate
zis și salvatorul involuntar de suflete mici
cam cît gămălia de ac
sau cît iubirea unui drac răzvrătit
sau cît ura unor îngeri orbi
ce se ocupă de plîngeri neînsemnate
pe lîngă bunul meu dumnezeu
care nu este și al tău
pentru că tu ai alte obiceiuri păgîne
transmise pe cale orală
și alte probleme false
și alte locuri de închinăciune
desigur și alte cuvinte străine de rugăciune
un gust neobișnuit de simultan dulce și de amărăciune
tu nu ești nici pe departe aproape
deoarece nu ți se intuiește originea
eu n-am vreme să beau și să dorm după aceea
un interval decent
așteptînd zadarnic să mi se refacă parțial
neuronii frînți pe jumătate de alcool și de alte filosofii
într-un joc infantil de-a venirea lui godot
sau al lui beckett samuel însuși
care să ne explice finalmente
de ce numitul godot nu mai vine
astfel încît așteptarea absurdă să nu devină deziluzie
în aplauzele delirante și inconștiente ale audienței
vederea-mi este încețoșată de umbre închipuite sau nu
și consider asta o îngrădire a drepturilor mele fundamentale
n-am timp de iubit suficient și de urît cu intensitate
și nici de uitat suficient privind cum se-ntunecă afară
în măsura în care ziua să mi se pară că-i alta
noaptea că-i neagră și grea și contrară
și nici de amintit în măsura implicit necesară
pentru că eu trebuie să merg mai departe
nu știu nici măcar eu cît de departe
nici tu și nimeni altcineva nu știe cît de departe
pretențiile unora ce afirmă că pînă la final sunt absurde
pentru că finalul se dovedește a fi începutul său dintâi
cam ca atunci cînd pleci definitiv
și totuși rămîi definitiv
aidoma unui dragon furios ce-și înghite coada
renăscînd din el însuși de fiecare dată
iarăși și iarăși fără să se plictisească
asta pentru ca este înfățișat de penelul unui maestru anonim
pe o stampă de acum o mie de ani
la care aproape că nu se mai uită nimeni
pentru că toți o regăsesc în interiorul lor banalizat
chiar dacă le este rușine sau frică să o recunoască