Seminţe…

de glezne atîrnau greu resturile regurgitate ale nopții;
gigantice pietre smaragdine de moară lipsită de apă
risipită-n pulberile fine ale destinului de vîntul turbat de la apus

orașul amuțise temporar sub apăsarea suavă a întunericului
așezat drept cataplasmă pe rănile deschise larg
ca niște intrări multiple-n infernuri diverse, personalizate;
pierdusem la cărți mașina, cortul, banii și ceasul
toate cuvintele cu sensuri nobile, înălțătoare
și sonorități ample, reverberate-n posibile ecouri,
în probabile versuri și inimitabile, vibrante aidoma gongurilor din bronz,
povești de inutilă și disperată îndrăgostire

n-aș fi putut, de asemenea, să spun cuiva
cîte ore dedicate întregirilor imperfecte mai sunt de parcurs pîn-la ziuă,
pînă la răsăritul soarelui din oceane de-albastru transparent
precum o portocală incandescentă,
unica rămasă-n vitrina cu geamuri opace, murdare,
ca un cristalin decrepit din ochiul unui uriaș bătrân și trist
alături de o păpușă delabrată dintr-un lemn fad, inodor
cu buze obscene, strîmbe, groase și roșii
ireal de senzuale, implacabil de roșii,
ce nu era încă de vînzare

îmi jucasem la jocul dement al hazardului tot avutul,
pîinea mea cea de toate zilele și trupul, chiar și pe cel astral
timpul trecut vagabond și fugar, lutul-incomensurabil sărutul,
haina lungă de lînă adusă cu mare greutate tocmai din Bukhara
sau de la Samarkand, pe drumul sinuos, amăgitor al mătăsii
cel al revenirilor, ratăcirilor, răstălmăcirilor,
de caravanele cămilelor ce scuipau fără motiv pe toți oamenii
și pe toți neoamenii din jur cu aceeași indiferență

nu-mi mai rămăsese aproape nimic, aproape nimic
doar Marele Erg singur se deschidea generos în fața mea
fără pretenții destinatare, uscat, sincer, brutal
așa cum bine-l știam încă de la-nceputuri