Seminţe…

(cântul întâi)

Pune iurta noastră aici Tarim,
pune-o aici între cer şi pământ, ca-ntotdeauna
şi nu lăsa caii fără apă; astfel zeii lor,
zeii strămoşilor noştrii te vor binecuvânta,
iarba va creşte iarăşi fragedă din pământ
iar părintele Vânt o va undui către miază-noapte
şi apoi către miază-zi, către Samarkand
acolo unde într-o bună zi vom ajunge şi noi, Tarim.

Mulge iepele apoi Tarim, te ajut şi eu
laptele cald ne va vindeca de dorul de ducă,
de gâlci şi de alte vedenii nesănătoase,
lasă şi mânjii să se-nfrupte din laptele mamelor lor,
căci ei sunt viitorul nostru, Tarim.

Se lasă seara de-acum frate Tarim,
tu adulmecă austrul şi spune-mi o poveste
de demult, de departe, de dragoste neîmpărtăşită;
eu am să fac un foc din vreascuri uscate şi noduroase
întocmai ca şi oasele mele bătrâne
şi carne îmbietoare de berbece vom ospăta.
Învăluiţi de fumul aromat al lulelelor, ne vom aminti mai târziu
de timpurile întotdeauna mai bune care au trecut
şi de ploile aspre şi reci din ţinutul de nord.

Soarele apune umed si calm peste creste,
se înalţă vulturii pe ultime unde de aer
către cerul în curând de cristal
acesta este ultimul zbor al zilei de astăzi, ultima revelaţie.

Răsare luna, iar ochiul ei magic mă ţintuieşte-n ţărînă,
înalţ o rugă şi pios mă închin.
Apleacă-te şi tu Tarim şi sărută raza de argint,
ea ne va însoţi în toate visele noastre
fără ca noi să vrem şi poate fără să ştim,
până la sfârşit.