Seminţe…

évanescence

cașaloții plutesc leneș pe deasupra
poate să fie doar o simplă imagine reprimată-ntr-un colț de memorie
ori o părere morganatică, unduitoare
dintre cele obișnuite zilelor umede și fierbinți de vară

înainte de această senzație acută de spațiu nu-mi amintesc să fi fost altceva
probabil doar o ușoară amețeală, un vertij amestecat cu ceva dulce și aromat
de consistența și culoarea unei melase din care romul proaspăt se va fi distilat

cîndva, demult, într-un timp compus din fragmentele extraordinarului
din cuvintele și muzica oceanului, a peștiilor, meduzele și archebuzelor,
scrîșnetul dinților amăgitor și freamătul liniștitor al frunzelor-buzelor

pare ilogic să reapari iarăși, și iarăși, la nesfîrșit
imagine invers proiectată pe ecranul sfîșiat al unei retine hiperdimensionate
fără să fi sperat ceva dinainte, surprinzător doar, natural
schițînd din colțul buzelor oarecum pale
un vag, subtil gest de surprindere, foarte asemănător cu un zîmbet
urmat de o scuză banală, lipsită de sens

visul se va destrăma brusc lăsîndu-te complet despuiat în fața soarelui
clipind prea des, îmbăiat în lumina albă și-n tulbure dezechilibru

de undeva din spate se aude foșnet molcom de valuri
pielea ți se-ncrețește fin,
pentru că vîntul cu iz de sare, alge și scoici putrede adie dinspre ape,
nisipul singur geme senzual sub tălpi, la fiecare pas altcumva
iar tu, paradoxal, nu te intrebi nici un moment oare de ce,
oare de ce umbrele rămîn de cele mai multe ori în urmă?