Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
exfolieri
ne explodau măștile pe fețe
înfigându-se-n oase adânc
dezvelind amăgitoarele înfățișări
nimeni nu ne mai recunoștea
nici noi, între noi deseori
nu ne mai recunoșteam
datorită transformărilor de suprafață
mai ales măștile frumoase, venețiene
cele aurite, spoite sau suflate
cu strălucitor praf de perle
și pulberi de pe planete prea îndepărtate,
adunate cu trudă dintre stelele căzute și sparte,
damnate
resturile lor oxidau cu înverșunare pe fețe,
urme profunde
imposibil de îndepărtat prin spălare
fie chiar și cu apa neîncepută de ipotetică mare
fie chiar și cu lacrimi de durere
pricinuite de supliciul privitului intens în soare
fie chiar și cu apă ordinară de ploaie acidă
desprinsă fâșii dintr-un cer fumuriu,
argintiu, fistichiu
măștile toate cădeau descompuse de pe fețe
fără nicio discriminare,
iar noi nu mai aveam aceleași reflexii nicăieri
eu puteam fi un grăunte de nisip
descris lapidar într-un vis văzut cu ochiul meu
cel permanent întredeschis
tu erai partea cuprinsă de furtună dintr-un alt vis,
necircumscris
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")