Seminţe…

dacă cumva, printr-o minune, aș renaște spectral
metamorfozat într-o gigantică insectă a timpului
m-aș hrăni hulpav cu prezent,
imense provizii de viitor mi-aș face
închis ermetic în crisalida de jad transparent a trecutului

de toamnă rotundă și moale
aș fi vrut să rostesc câteva cuvinte
fără ca ele să muște din asfaltul unor tangouri lascive și echivoce
picături grele, umede, pline de viață primordială și reci,
foarte reci
așa, ca obrazul tău stâng pe care vânturile sălbatice de la est
îl ating uneori în șfichiuiri repezi
mai degrabă pedepsindu-i geloase finețea de catifea și puful fin,
de alabastru

pe sub streșini se ascund sentimente retardate
când, de fapt, ar fi fost normal să se ascundă vrăbii
asupra cărora tăcerea își va fi trecut pentru câteva ore alungite-n amurg
aripa prea grea pentru zboruri prea iuți și prea scurte
măsurate-n nenumărate zbateri de inimă pe minut

un anotimp aparte ce, pe o scară de frunze și flori înghețate subit,
mă poartă și-apoi mă trece
către alte anotimpuri de sorginte străină, de-a dreptul laponă,
îndepărtată, fragilă și rece

ce altceva decât un duh strâmb de piatră, os și oțel mat,
adormit într-o vreme a poveștilor
despre unele lucruri care au fost, iar acum nu mai sunt
așa de clare, de luminoase, strălucind în vechea vitrină a existenței
frumos învelite-n poleiala unor tinereți nedizolvate complet
un duh ce nu-și poate cuprinde propria povară de timp,
cel ce-n somnul lui tern va veghea nevegherea voastră