Seminţe…

foamea

îmi este o foame ancestrală de vid și de goluri
de zbor înălțat din noroiul precar printre stoluri
păsări visate de fluturi în fantastice zboruri

mi-e foame de luni izolate la poluri opuse
de cuvinte gândite întâi și nespuse
de circ absolut tardiv inventat pe alocuri
de vântul prin păr și de zgomot de tocuri
pe scări insolite care urcă în jos
de vinul rămas în boabe de struguri, nestors

foame îmi este de un strigăt în noapte
vă spun explicit
mi-e foame de șoapte,
de fructe prea coapte
uitate de toamnă prin brumă
de lumina și de marea îmbrăcată de vară cu spumă
reverb și sunet  de valuri în clinchet de astre
galbene, roșii, sclipitor de departe și-albastre

de câmpuri cu flori unduioase, de nalbe
împletite de mâini delicate-n sălbatice salbe
dansuri nebune de zâne, ursitoare și iele
focoase și goale ar spune gurile rele
jaruri nestinse de treceri, ca o săgeată
plecată din arcul cel curb într-o unică dreaptă

lup cenușiu îmi vine să urlu, să scheaun, să strig
vine iarna curând cu zăpadă și viscol, cu aburi de frig
iar mie mi-e încă o foame abruptă de colțuri din stele
înfipte de-a dreptul în carne prin oase, și-n piele

mi-e foame de gânduri frivole, târzii și  nebune
de miezuri de nuci, migdale amărui și alune
mi-e foame de fuga întoarsă cu fața spre mine
de picăturile calde sculptate-n ploile acid-alcaline
orbitoarele aripi desprinse de umeri în căderile line