Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
gindul, rindul, frumosul, folosul, osul,
undeva in ‘profetul’ lui khalil gibran se spune: copacul ce nu isi da fructele, dispare;
omul care nu isi ofera gindurile, se usuca in timp, goala nuca devenind….
creanga este pentru frunza, frunza pentru floare, floarea pentru soare, totul pentru o saminta, pastratoare de fiintare, in/trup/are, aflare…
in acelasi timp drumurile sunt facute pentru a fi umblate nu mobilate, nu se traieste pe carare, chiar daca ea te duce la dorita zare; drumul ca si fumul este cel care arata partea ce trebuie pastrate din ardere, din calatorie: doar ce merita sa fie
virfurile trebuie urcate dar nu pastrate, nu se poate trai intro stare continua, dar se pote regasi izvorul, norul, dorul, in asa fel incit calatorul sa nu fie doar trecator ci si gasitor;
iar din cind in cind, pe val trecind, ma gindesc la cei ce la fel traiesc o saminta ce privesc:
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")