Seminţe…

colțul acela armonios, îndepărtat si rarisim de rai
pe care fără voia mea, a ta sau a altcuiva
îl transformasem împreună într-o anostă stație de jalnic tramvai
de pe-o stradă pustie, albastră-n ferestre, înaltă și lungă
spațiul întreg în pribegele timpuri amarnic blestem să ne ajungă
în care vai, nu sosea niciodată vreun fantomatic tramvai
cu clinchet de flaut forjat din rare și strălucitoare metale, aliaje bizare
din oțeluri de arme cu tăișuri fatale și alămuri șucare
alăute extrase din esențe abstracte de lemn prețios, la un semn
scrijelitele rune secrete și vagi ale rugii
cu briceagul să-nsemn dinăuntru îndemn pe vreun os
ori pe pleoapa firavă zvonuri de cascade albe de apă
volburi acide cu ace firave de aur, orbit de lumini, impasibil să-ți cos
sau orice altceva, măcar un sistem de valori arbitrar
o căruță veche trasă de boi vii, vașnici, voinici
ori de schelete gata-nșeuate de cai pagi năzdrăvani
către cetăți considerate destinații finale, trasee precise
înalte, sclipind din falnice turnuri de fildeș și ambră solidă
păstrate-n borcane ermetic închise de formaldehidă
alchimic creată în creuzete de bronz incandescent și de piatră
de un mag gângav și miop buchisind ancestrale formule secrete
dintr-un timp început cu atunci, terminat cu acum și apoi altădată
fără inutile popasuri și fără vreun pic de-odihnă senină
în pace aparentă și tihnă uitată-n colburi, printre nisipuri albe concrete
de prin curtea unui dărăpănat arab, musulman, caravanserai
ori poate, mă-ntreb, aramaice versuri și limbi vremelnic trecute-n neființă
impregnate sonor cu sunete și semne de foc interior și de dor arzător
cum oare ar fi cu putință