Seminţe…

rupt în părți atât de mici încât
nu mai știam dacă-s eu propriul meu
sau tu, mon amour
șoptită cavalcadă siberiană
înfășurată-n zăpadă,
în cetini de brad și în zadă

sfâșiat de lupii cei vașnici și suri dintr-o stepă,
departe
în molecule de sânge și-n roșu intens
indecent paradox ce timp își desparte
ca un ruj de pe buze țuguiate perfect
pentru-n sărut pierdut absolut de noapte bună
portret scrijelit cu-un cuțit pe o piatră căzută din cer
și semnat anonim cu o rună

apele vii din ochii tăi se revarsă-n râuri și-n unde
sunt lacrimi de aer
reci ca o gheață,
sunt lacrimi complete, profunde
aproape adânci și aproape absurde
rotunde, ovale, rotunde
eu sfârșeam înecat între ieri, acum  și niciunde
balansat între lumi
pendulând permanent între vârf și genune
sufocat de propriul mister
ascuns atât de adânc în pustiu
prin furtuni de nisip și-n deșertăciune

sunt clipe când mi se pare
că n-ar mai fi nimic de spus
de dus de ici-colo, de adus, de străpuns
de parcurs, de răspuns
sunt clipe când știu c-ar fi mai bine să tac
să mă scufund în oceane de fier ascuțit,
să îndur, transformând să prefac
din gesturi volute complexe, armonii nevăzute
perverse traverse și punți
peste ore nu mai lungi de un ceas și norii cărunți
cununi și lauri de timpuri trecute pe frunți

pune-ți te rog fularul la gură,
ai să răcești și-ncepi să strănuți