Seminţe…

zdrențele zilei atârnau fluturând printre crengi de arțar
oarecum desuet, tremurătoare frunze-n zadar
colorate fâșii trecătoare primite de la noapte în dar
niște crâmpeie anonime rupte din timp arbitrar

aveam senzația vagă că mai trecusem cândva pe aici
prin unele locuri îmi reîntâlneam pașii într-o bizară reîntoarcere
nu mergeam redundant pe propriile urme
ci urmele pe mine mă călătoreau printre nisipuri nestatornice,
printre dunele metamorfice și văile sterpe și seci
părăsite demult de ape și de peștii destinului confuz
recitam frenetic în gând litanii și versuri ale poeților anonimi
ce-și lăsaseră cândva oasele zălog de trecere
unor făpturi străine și stranii încremenite în piatră,
(despre care se spunea că-și devorează adoratorii
chiar atunci când îngenunchează oferind jertfe exotice)
și sufletele biruite plată, fără putință de reîntoarcere și răscumpărare,
pe la vămile amurgului înveșmântat în decadenta purpură
vuia sângele-n vene și-n artere ca-ntr-un furnal al prefacerilor de sine
carnea se transformase-n platoșe rotunjite de aramă topită și oțel
acoperind pe alocuri găurile multiple lăsate de sulițe și de săgețile otrăvite,
de meteoriții vagabonzi lipsiți de orbite, rătăcind printre ipotetice ipostaze
lacrimile deveneau uriașe pitice albe, granitice pietre de moară
la-ndemâna tuturor celor ce ar avea de gând vreodată
să-și macine durerea iluzorie în făină neagră, sau albă, sau gri desăvârșit
și-apoi să o transforme în pâinea lor cea de toate zilele
și de toate nopțile nedormite, furate frustrant somnului amăgitor
împodobit eclatant cu vise dulci și fantasme, pentru totdeauna