Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
insula în albastru
insula mă avea pe mine acum pentru totdeauna
eu eram chiar nisipul ei
răscolit de rădăcinile chiparoşilor
o mie de braţe întinse care cuprind fără folos infinitul
insula era fiica pierdută şi regăsită după o vreme a mării
ea se născuse la începuturi fără prihană
fără tăgadă şi fără mine
eu am poposit mai târziu
adus tot de ape la un naufragiu al meu, personal
nu venisem cu mâna goală
adusesem cu mine adăpostite în piept
toate cele de mai apoi
iarba-verde unduioasă-n vânt, înaltă cât un stat de om
potecile-sinuoase către niciunde
caprele-albe
nopţile-adânci
zilele-lungi
albatroşii-trecători
norii-pavăză
adusesem mai ales albastrul
o lumină duioasă prelinsă de sus
printre picăturile mari şi calde de ploaie
limpezi ca nişte lacrimi
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")