Seminţe…

la metrou își fac veacul tot felul de cerșetori
se vând ziare noi, ziare vechi, ceasuri false din plastic
și covrigi proaspeți de azi, de ieri, dintotdeauna
un om într-o zi vindea narcise dintr-o găleată de tablă zincată-
un leu nou, trei fire
narcisele pătau nefiresc de alb, de luminos crepusculul gri jegos
al gurii de metrou decorată cu ghirlande colorate în stil alighierian
asta îmi aducea aminte de una Narcisa, o blondă spălăcită și frigidă
pe care n-am reușit s-o învăț să facă dragoste de calitate cu nici un preț,
drept urmare a devenit învățătoare într-un sat prăfuit de câmpie,
s-a măritat târziu cu tehnicianul veterinar indigen și au împreună
doi băieți, o fată și o droaie de orătănii prin bătătura
cerșetorul cărunt și orb bate cu bastonul căpătat la Maha Kumbh Mela
în pereții jupuiți ai peronului în căutarea ecoului salvator;
el este liliacul uman adaptat de nevoie la întunericul dinăuntru
noi ceilalți încercăm din răsputeri să ne obișnuim cu întunericul de afară
pentru că-i noapte și au uitat iar să aprindă felinarele de la marginea potecilor
lampagiii ăia bețivi  de sus
orbul psalmodiază gâjâit către sine: e greu fără vedere taică, e greu fără vedere
și cu vedere e la fel de greu taică, lasă vrăjeala asta ieftină..
mormăie o grasă cocoțată miraculos pe tocuri de zece centimetri,
înfulecând lacom dintr-o șaorma cu de toate din care supurează maioneza
amestecată cu ketchup sintetic,
așa cum văzusem deunăzi într-un film despre războiul din Vietnam
unde erau prezentate în prim plan rănile purulente provocate de șrapnel,
de capcanele îngropate, împodobite cu țăruși ascuțiți de bambus
și de șerpii coral ascunși prin frunzișul umed din junglă
poate că are dreptate grasa asta cu mutră banală de contabilă ratată,
buze botoxate și dinții dezordonați mânjiți de rujul ieftin de contrabandă,
orbii își pot doar imagina ororile unor războaie
ce amestecă-n hazard genele speciei tremurând incontrolabil
de frica degenerării
n-aveam câști în urechi, nu se auzea muzică de nicăieri,
dar eu îl auzeam pe Parfitt zbierând dezaxat în rolul sergentului major:
stand up and fight, stupid motherfucker!
n-am suportat niciodată să strige careva la mine, indiferent din ce motiv,
dar acum n-aveam ce face, ăsta-mi striga drept în cap, îmi urla ordine-n creieri
așa că m-am ridicat brusc, am înfășcat ranița pocnind sonor călcâiele
pregătit să aștept oricât un tren ce trebuia să vină dintr-o direcție necunoscută
îndreptându-se cu mine combatant la bord către o destinație oarecare