Seminţe…

(călătoream cu sania la polul nord
doar drept mergeam,
mergeam doar drept și fără de ocol
la-ndepărtatul și mărețul pol
eram doar eu,
doar eu eram înveșmântat în blănuri ample sol)

pretutindeni domnea gerul
acest împărat fără de tăgadă al celei mai întinse singurătăți
uneori doar vântul măsura samavolnic domeniul imperial
înălțând la fiecare milă
(ca pe un semn vremelnic al trecerii sale)
câte-un semeț sloi vertical, înfipt de jos în sus
într-un gest aproape criminal, în vintrele cerului
acesta, rănit ușor, își sângera-n toate posibilele nuanțe de purpură
doar în zilele cu asfințit, suferința
degeraseră de ceva vreme degetele picioarelor
și mâinile ascunse-n mănuși pe lemnul saniei,
însă, cum spunea un vechi prieten mai demult,
și eu am iubit întotdeauna frigul pe care l-am putut îndura
promoroacă grea pe mustăți și sprâncene mimând chipul unui Moș Crăciun
rătăcit poate prea devreme într-o mare nemișcată și albă de zăpadă
călătoream fără scop declarat, departe, spre nord
pentru că simțisem mai devreme o chemare a punctului cardinal
și nu m-am putut în niciun chip împotrivi
îmi purtam în mare liniște solia cea tainică la capătul lumii,
către marele și incomprehensibilul necunoscut