Seminţe…

La Traviata

lasă timpul să se ducă, unde-o vrea și unde-o ști
lasă-l, lasă-l, nu-l opri
întuneric de-i în noapte și lumină într-o zi
înainte-i doar trecutul zilelor ce vor veni
(…din înțelepciunea de nezdruncinat a poporului chemat, pussy uisskky beatta)

La Traviata

(adaptare stereosemantică după urechea cea mai internă)

cum bine observase un prieten bun al meu, mai demult
cerul și-ar fi dorit un pic de intimitate înaintea fiecărui răsărit
la o întâlnire a lor de taină, într-o joi, și-n timpul de-apoi, timid i-a și spus
că zmeiele-s poate prea dese, uluitor de înalte,
și-s poate un pic cam prea sus, flagrant, izbitor de sus
(aidoma unor candelabre de cristal transparent
văzute inversat de ochiul căprui al dragostei noastre, uneori murdar și opac..)
în firele lor de mătase răsucită-n chelicere de paingi stelari și străini
se-ncurcă, pe lângă razele strălucitoare, reci de dimineață,
ce-ar trebui să v-aducă fiecare petală-nghețată a firii voastre la viață,
se-ncâlcesc și mor, poate de dor călător, între ape și ceruri albastre-n ferestre
nu una sau două, mii, milioane de păsări măiestre
popoare sălbatice-ntregi-n contraste, în sânge și-n coaste
păsări negre tăciune, de rând, blonde și roșcate domnițe
fantaste-n desfaceri lascive de pulpe vinovat de virgine

cele cu viers îmbietor-cântător și cu triluri înalte, prelungi
cu pene-aurii, cosițe-nfierate cu fierul cel roșu văpaie
și zebre trase-n piele moale și fină cu-mpreunatele dungi,
împrelungi, fioroase, hulpave mușcări de carne și fulgi

și-apoi, știi fără-ndoială cum se zbat vinovate sau nu
în lanțul mătăsos dar tăios și aprig forjat în dure oțeluri de arc
ce-și trag neîndoielnic rădăcini din alt veac
lipicios și subțire-i acest laț propice unei evaporări neprogramate,
surprinzător ineluctabilă, irefutabilă

vezi dară cum penele lor de-atâta inutilă zbatere
se desprind puzderie-n roiuri de curcubeie și nori colosali
de trupurile călduțe încă, pulsatile spasmodic o vreme
răspândind cu neasemuită dărnicie de sine precum în ceruri
așa și pre pământurile de pretutindeni toate culorile,
nuanțele infinite, părelnic șovăitoare, ale ochilor și ale lumii
vibrantă rugă tăcută, duioasă armonie zumzăind dulce
în încleștarea nețărmurită și tragică, monumentală a secundei,
dovedind iarăși, oare pentru a câtă oară,
dorința deznădăjduită a universului
de-a se desface-ntr-u totul doar în, și pentru sine însuși

cum crezi oare că au apărut muzica și danțul, adică baletul,
pictura, teatrul, artele vizuale-n general, printre care mai ales
filmele SF pornografice hard-core, ce sunt la mare căutare
printre evlavioșii închinători la desăvârșita
și mândra minune a erecției primordiale și nu numai,
pentru că-n marele său altruism, Erectilul Suprem (E. S.)
primește pe orișicine la dăruirea completă și complementară
de scârbavnic mădular și esența sa implicit divină,
mătăsoasă și umedă, de la-nceputul și până la sfârșitul veacurilor

marea cea mare de păsări prinse-n capcanele sorții
își dăruiește dezinteresat splendoarea penajului multicolor
urmând firesc ca apoi, în crugul înalt al zilelor caniculare de vară,
să putrezească irevocabil (sau nu?)
noiane de viermi albicioși, cu capete mici și vorace,
cu dinții precum pilele diamantate ale celor mai de soi giuvaiergi
rod neîntrerupt, zi-ntuneric și noapte-lumină, ca la-nceput
carnea lor molcie până la os, nelăsând nimic la o parte,
nici măcar cartilagiile capetelor de femur sau de aripă

iată așadar, dragii moșului, cum se  explică numărul infinit
al stelelor de pe boltă, pe care vai, ochii tăi muritorule
le confundă amarnic cu semnele absolut inexistente ale nemuririi
doar miriadele lor alburii, oaselor lor sidefii, curățate de acum de umori,
de sânge închegat alchimic și de carne
strălucesc în răsfrângerea palidă a unui astru ivit la voia hazardului,
din dorința unei acuplări nefirești cu tatăl pământ
a unei asteroide oarecare prinsă-n chinga imensei sale puteri
de atracție gravitațională și informațională, și de nebunia lui

oaselor lor pure strălucesc în spiritul unei imitațiuni perfecte
se lovesc înșirate din aproape-n aproape unele de altele,
iar voi aveți senzația că-i motiv de sărbătoare, și că renii
au la gât clopoței de argint cu sunet suav și zglobiu,
că din cer ninge cu fulgi mari și reci de zăpadă carbonică
ce se aștern până la urmă pe pământul searbăd, neuniform
apar apoi ca din senin, copiii cu săniuțe din lemn de stejar
strâns tare în chingi de fier de un nenea fierar,
pe numele său adevărat John Doe sau Isaija Smith, de origine extraterestră
căci cine oare, dacă nu un pribeag de lumea aceasta
ar fi putut să-și închipuie o drăcie cu tălpi arcuite de oțel
care să alunece pe sticla înghețată transparent
din pulberea unor oase mărunte de pasăre?

prietenul meu de la răsăritul lumilor acestora atât de aspre,
sclipea orbitor în contumacie, fiind el însuși lumină fără de umbră,
suspendat între doua realități galactice aproape necunoscute
în ochii lui peruzea străluceau simultan dorința și puterea de-a și-o stăpânii
gândind așișderea unui înțelept de la-nceputurile
sau de la sfârșiturile lumii, rostea către sine:
iată, aceasta este galaxia care iubindu-mă, nu mă dorește,
iar cealaltă este galaxia care mă iubește, nedorindu-mă

cortina, vă rog, falduri grele și moi de catifea stacojie să cadă la nesfârșit
peste acest dubios bâlci al deșertăciunii

aplauze consistente acoperă zumzăitul primordial
ce nu mai ajunge, din fericire, la urechea internă
a celor prezenți în absența lor inocentă
sfârșit