Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
la vest
apune încet, parcă cu teamă soarele
și-s ceasurile întârziate și prelungi
precum umbrele copacilor, ale oamenilor pe trotuare
și ale păsărilor proiectate întâmplător pe cerul aprins
preț de doar câteva secunde, fără să ardă
urmând apoi să picure-n ploi triste de cenuși fierbinți
peste salcâmii înfloriți proaspăt, aromat și alb;
asfințitul este portalul secret
prin care ziua se strecoară nevăzută în neant
și de acolo poate-n uitare
iar noaptea nu-i altceva decât canavaua
pe care, pe lângă stelele cele mai luminoase,
timpul brodează vise dintre cele mai neînchipuite și povești aievea,
spuse în șoaptă, la ureche,
doar celor ce-și doresc cu adevărat să încerce vreodată
fiorul înverșunat de dulce-suprem de amar
al îndepărtărilor mai mult, sau mai puțin voluntare
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")