Seminţe…

(existăm precar, profund oscilatoriu între frică și extaz,
între orgasm și groază)

dăm pe gât aceste stacane pline ochi cu bere rece sau cu vin aromat
stors din podgorii fixate definitiv în calcare poroase și-n străvechile oase
vițe scăldate în soarele arzător al verilor scurse, prelinse metalic
pe malurile înalte ale unor mări ce vor deveni cândva pustiuri
sorbim clondire cu diferite rachiuri distilate din prea gingașele caise,
(dorindu-ne imbecil virgine hurii promise futil de obscenele vise)
din piersici pufoase sau prune, mere rumene, pere tomnatice,
din grâu, porumb, secară, orz, sfeclă porcească sau orice altceva
pentru că nu mai suportăm starea neîntreruptă de luciditate-un blestem
și avem nevoie deseori de vedenii, avem nevoie de delir subtil și subit,
de minciuni nevinovate, de povești frumoase și de basme cu final fericit,
de gogoși umflate, pudrate din belșug cu praf de iluzii dulci,
vândute ilicit pe la colțurile mucezite ale sufletelor rătăcitoare
-pornite-n căutarea unui paradis implicit insalubru, friguros și lugubru-
ce se șterg la nasuri cu mânecile țoalelor zdrențuite, de muci
suntem dependenți de tromboane, de snoave cu tâlc și de bancuri
sa râdem hohotind ebriatic la bâlciurile metempsihotice succesive dar,
gâlgâind, sughițând inconștient până aproape de sufocare
scuturând dement toiegele sacre împodobite cu frunze și ciorchini vineții,
să râdem prostește cu lacrimi izvorâte din bahicul har în zadar,
lacrimi acide, umori semifluide smulse cu forța din multitudinea de haruri
căci pot să vă spun fără ezitare acum, sunt ele unele dintre marile,
incomensurabile daruri ale durerii spiritualizate din plăcerea cea pură
de neexprimat ordinar prin cuvinte banale scuipate, vomate pe gură..

m-am luat iarăși cu vorba și-am uitat unde am pus pipa din lemn de briar
cu muștiuc sculptat din fluierul piciorului unui os de mamut milenar
și punga de mătase brodată cu motive venețiene de carnaval;
păstrez acolo peyote uscate al căror fum fin ca o ceață de primăvară
mă ajută uneori să uit temporar și să fug de fragilitatea extremă a ființei
ce de la o vreme cu fantasmele prezentului și ale viitorului mă tot bântuie