Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
Metafore de frunze plutitoare, În timp devenind folositoare.
Cuvintele complicate sunt greu de înțeles, cele banale nu pot exprima subtilitatea ideilor. Între ele plutește ca o frunză, metafora, ce leagă sensuri din afara cuvintelor prin marginea lor, cresc în semințe de gând, până când acestea se transformă în înțelesuri. Nichita spunea:
“Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”
O toamnă fără sfârșit, ar transforma frunzele într-un infinit galben ce ar umple marginile timpului.
Frunza a străbătut un drum foarte lung de la Adam și Eva până la a deveni o parte din inima noastră. Granițele cunoașterii trec de realitate și o transformă în altă treaptă a devenirii. Acolo se nasc semințele uimirii:
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")