Seminţe…

în fața ușilor din lem de cedru antic mâncate de cari pe dinăuntru
apropiindu-te tiptil ca o pisică adultă agresivă și grasă
evadată dintr-un film modernist german de pe la începutul anilor treizeci;
așa ai ajuns și nu îți va fi fost cumva de ajuns
firește, știe oricine, ușile nu se vor deschide niciodată
surprizele se vor ține lanț, înlănțuindu-te ore în șir într-o vastă degringoladă
deschisă mai demult de o impetuoasă și fragilă pe alocuri acoladă
și chiar de se vor deschide cândva, tu nu ai suficiente palme
să-ți astupe urechile mici; palmele vor aplauda convulsiv, cuprinse de spasme
deci nu vor mai avea un timp al lor logic, dedicat exclusiv acoperirilor
atunci când balamalele forjate manual de un ciclop orb, mut, surd, de origine kurd
vor scârțâi asurzitor o veșnicie decrepită, lovită tragic de melancolie sau de astenie
ce-ți mai trebuie ție intrările sau ieșirile astea vulcanice, explozive-aluzive?
te întreb tainic, șoptit, istovit, iar tu ridici din umerii strâmbi
și-ți apleci capul în partea stângă a balanței dovedind iarăși dezamăgitor
apropierea de un negativism accentuat cu rădăcini infantile
ai încercat, știu și n-am de gând să te condam apocrif
(cataif-arabesquri delicate cusute cu ace de aur, sculptate-n coloane, brodate
oh, idee de Alhambră cu izuri și damfuri sublime-volute desenate prin aer de ambră
trandafiri înfloriți iscusit din lacrimi și ochiuri străluce de apă
cu aripi de foc și ghiare de fier, de umeri mă prinde cu forță
și-n flăcări albastre și roșii de torță, mă arde cenușilor gri și mă scapă)
până la urmă ușile vor fi devorate în întregime de cari aceștia nevolnici,
doar praful va domni nestingherit în grămăjoare de o geometrie fără sens,
aproape perfectă
balamalele forjate manual vor rămâne însă mărturie ruginită pe vârful mormanelor de nisip
rememorând rând pe rând în cercuri concentrice așteptarea