Seminţe…

negustorul de timp

(cu disperare ninge, vezi bine doar iubito,
de la poluri
cu alb fantasmagoric și păsări albe-n pene,
învolburate-n stoluri
te uită doar cum albul cu totul  ne cuprinde
în noaptea-n care ore încerc voit sa-mi cumpăr,
fără să am ce vinde)

exploram cu privirea pierdută
doar acel puțin orizont
ce nu depășea lățimea străzii,
până la blocul din față

oamenii treceau rar, fără să mă vadă,
fără să-i văd și fără să-i simt
doar ascultam cum pașii
multiplicați în ecouri egocentrice
descriau traiectorii nedescifrabile pe trotuare
unde?
răspunsul se va fi găsit cu adevărat cândva
sau poate că nu, nu,
nici măcar o singularitate dată
poate că misterul este singura stare coerentă a lui a fi,
a lui a ne regăsi complex, nedesăvârșindu-ne

ce simplu trebuie să ți se pară acum totul
corect, meritat și convenabil,
ce frumos
numai arțarii cei strâmbi vor mai foșni la primăvară
crud și transparent, fără remușcările agnostice
ale unei ierni întârziate fără motiv
ce pare că poartă cu sine
toate troienirile îngândurărilor,
toate starturile false în freudiană accepțiune,
acte ratate cu imens potențial intrinsec,
a toate nedeslușit ale inconștietului personal,
de-a dreptul și pe de-a-ntregul filosofic

într-un fel se explică de ce am ales să trecem
privind fix, înainte, fără să întoarcem capul

frica mistuitoare de întuneric provoacă fioroase insomnii,
iar atunci doar un pahar, sau poate două
dintr-un single malt irlandez,
învechit o veșnicie-n butoaie masive de stejar
și vreo două melodioase erori gramofonice
auzite-ntr-o părere de la celălalt capăt al lumii
pot salva de la amputare orele vii,
pierdute apoape la nesfârșit