Seminţe…

(astăzi îmi plouă aspru prin gânduri
cu lacrimi precise și oarbe de apă
fierbinte argint strălucind de pe pleoapă
stranii cuvinte descrise succinct printre rânduri

ieri eram dezgolit de pe piele de asprele-mi haine
prin pustiuri de aur rătăceam cu pași eleganți
visam infinit oceane, insule, dispăruții în eteruri atlanți
pierdute prin timpuri, alte o mie și-o sută de taine)

doar vântul mă urma credincios ștergând cu sârg urme în spate;
în față se-ntindeau sub soarele săgetând nemilos
întinderile aride ce au aparținut cândva tuturor strămoșilor mei

unde era sudul sau nordul nu știusem cu adevărat niciodată
știam în schimb unde erau izvoarele și rădăcinile dulci
și de unde venea și unde se ducea tainic umbra,
când avea sa vină ploaia și-ncotro fulgera-n aprinderi vii lumina

deșertul se regăsea mai ales înăuntrul meu și eu eram el,
gândul iute însoțea la rându-i vântul, fiind una,
iar uneori se-ntețea devenind fără noimă furtună,
orizonturile se-ndepărtau grav, ascuțindu-se-n oțeluri atât de subțiri
încât însăși privirea se putea despărți tăiată în două, la jumătate

un singur cuvânt se auzea desprins din oibul locului,
și-mi erau alungate păsările-n fâlfâit sălbatic de aripi
tocmai la malurile celor mai îndepărtate și mai albastre mări,
atunci, încă o dată numele meu se-adeverea și-mi strigam fără ecou mie:
Nomad