Seminţe…

origami

într-o zi oarecare am împăturit din întâmplare
o clipă unică în felul ei,

dintr-un colţ de ziar o veste,
o poveste, o mie de nopţi, alte lucruri mărunte
fără mare însemnătate

din palma întinsă, arcuită-n imaginar
zburau departe lebede pe rând albe, apoi gri
către alte orizonturi înfăşurate în jurul tâmplelor
ce zvâcneau acoperite de brumă a vreme bună

uneori alcătuiam şiruri lungi de cocori înalţi
până la cer şi la  luna plină, ingenuă,
lipsită complet de prejudecăţi,
darnică doar până la răsărit,
până la înumbrare, până la nenoapte
atunci când se zorea de ziuă nouă,
şi era vară şi ploaie şi curcubeu deasupra,

dedesubt zvonea marea încercuită-n albastru delicat
ca-ntr-o rochie diafană de azur pur, iradiant

alteori închipuiam din hârtie colorată  bucăţele de timp,
cuvinte spuse, cuvinte nespuse, cuvinte oarecare
rostite cu ecou pătrunzător
de-a lungul unor străzi înguste până aproape de alienare,
mărginite de câţiva castani  vechi
pe străzi se plimbau zâmbind tâmp, scălâmbat
câteva marionete bătrâne, osoase şi fade
precum şi altele noi-nouţe, necunoscute,
plecate toate în căutarea unui decor confortabil
şi a unei supe de conopidă sau de varză în care să-şi înmoaie
coltucul lor de pâine neagră, aburindă
dospită, frământată şi coaptă într-un sfârşit,
din gândurile altora

sub soarele blând al restului amiezilor neconsumate
statuile uriaşe din hârtie cerată,
ale unor fiinţe mitice blestemate pururi
la sclavia nemiloasă a verbului a fi,
se chinuie mimând echilibre precare, într-un picior

ţopăitul  lor aritmic ar putea scoate din minţi
pe însuşi marele zeu, nu ştiu cât de răbdător, al răbdării

hârtia uscată foşneste mai abitir decât toate frunzele
sfârşite prin îngălbenire ale tuturor anotimpurilor
trecute-ntr-o uitare paroxistică,
întreruptă morfeic pe alocuri
de fragmentele instabile ale unor aduceri aminte
absolut neavenite