Seminţe…

sunt așa de tulburi apele în care înoți, prietene
iar nimicul te poate înconjura dintr-odată fără să te anunțe
fără să-ți trimită scrisori de înștiințare,
fără ca măcar să-ți bată în trei sunete ample la ușa
care abia se mai ține în balamale
apele tulburi se revarsă puhoaie din cerurile leșii
ies din pămînt izvoare de mîl și noroaie spectrale
aduse aici, printre noi, de celebrele parce
piei goale întinse de ură pe scările cu trepte trasate invers,
pe uluci putrezite de gard și pe bolte arcuindu-se-n arce
cercurile își neagă concentricitatea tocmai acum
sfidînd iarăși toate regulile euclidiene, și-ți spun din nou
lasă deoparte viciul unor orgolii deșarte, vinul searbăd și orbirile,
impur egoul și flacăra mocnită a mîndriei lipsite de rost
căci nu suntem deodată și nici în același loc nu mai suntem,
nu vorbim cuvintele din gura celuilalt
și nu sorbim moleculele de oxigen cu același nesaț
mai bine aprinde din vreascurile timpului,
care nu-s decît amintiri, oleacă de foc
și-ți încălzește și-ți afumă mîinile înțepenite, bătrîne și inima,
cu degetele cuprinde mai bine un penel din borcanul vechi de compot de caise
umezește-l pe limbă, apoi trasează cu tuș de India linii groase și semne arhaice
împotriva unor deznădejdi insuficient recunoscute
desenează lent o mandala cu nisip colorat,
adunat prin buzunare de pe plajele unde nu ai ajuns niciodată,
și-o așează chiar în centrul geometric al propriei tale ființe
populeaz-o cu păsări exotice și pești albaștri și galbeni,
cu pini strîmbi plantați haotic de furtunile zeilor pe țărmurile stîncoase
ale unei mări japoneze atît de adînci, atît de întunecate încît
scufundat fiind, tu lumina o poți vedea doar dacă privești înăuntru