Seminţe…

ațipisem aplecat, cu fruntea lipită de geamul soios și rece
pe care se scurgeau dincolo șiroaiele fractalice de apă
ploua încet, de la un timp era în sfârșit din nou primăvară
înfășurat în pardesiul meu bej separam inconsecvent lumile una de cealaltă,
căutam năuc și oarecum disperat ordinea, una dintre formele ei, oricare
ea își stabilise deja traiectorii precise, balistice, paroxistice
undeva ne așteaptă implacabil haosul, știam asta
și cuprins de panică repetam într-una formulele fericirii,
incantații străvechi învățate mecanic, pe de rost de la un șaman bătrân și amnezic
impură, îndoiala punea stăpânire deplină pe mine,
dacă nu erau bune incantațiile, dacă sărisem etapele, dacă uitasem cuvintele-
uneori îmi cădea bărbia în piept și sforăiam încetișor cu un bâzâit interior de motan bătrân
(ziua instabilă emoțional își desfăcuse larg aripile fragile de pasăre phoenix
si fugise înspăimântată departe, departe, într-o iminentă înnoptare
amurgul vagabond asistase impasibil la eveniment, ca de fiecare dată,
ostenindu-se doar să arunce la întâmplare câteva pete de violet indecis
peste marginile zdrențuite ale ultimelor pâlpâiri solare ce pozau natural nude tuturor
apoi de nicăieri parcă, s-au adunat norii și a-nceput să picure leneș, pisicesc,
fără nici o grabă)
într-un colț al vagonului un soldat imberb înfuleca parizer cu pâine caldă,
parizerul și-l cumpărase de la bufetul gării pentru doi lei douășcinci
iar jumătatea de pâine aburindă o căpătase de pomană de la o bunică ascetică
căreia drept mulțumire îi pupase mâna dreaptă cu degetele subțiri și străvezii
ca ale unei sfinte vineri, sau miercuri, ori poate sfinte duminici
izul de usturoi impregna aerul stătut, dar nu păsa cu adevărat nimănui
somnul precar îmi era legănat de ritmul sacadat, persuasiv al roților: ta-ta, ta-ta, ta-ta..
numere ilogice își perindau esențele cabalistice prin spatele pleoapelor,
descifram în răstimpuri de conștiență câte ceva, insuficient însă-simțeam brutal, frust
iar asta îmi genera un straniu sentiment de impredictibilitate, de transă indusă
lipseau cu desăvârșire obișnuitele puncte de sprijin, mânerele solide, răspunsurile,
concluziile, certitudinile, direcțiile cardinale exprimate exact
atunci pluteam în derivă prin spațiile subatomice, plecat în căutarea unei povești triste
despre infinitatea regăsită parțial și nevoia sau poate chiar dreptul la o reordonare relativă
dinspre coridor se auzeau frânturi de cântec într-un idiom arhaic
soldatul deschisese geamul sub care scria în mai multe limbi străine lui,
că-i foarte periculos să te apleci în afară și murmura câmpiei ude din fuga trenului
singura melodie pe care și-o amintea, auzită cândva, demult la radio, la el în sat