Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
prea mult până la echinocțiu
din partea cea mai ascunsă vederii
umbrele izvorând din prezent, evadau succesiv
desprinse brutal de aura ființei luminoase,
cea cu aripi presărate de pulberi profane
pietrificate-n stele solide și ascuțite de ambră
privite-n ochii albaștri de vreo gorgonă sălbaticită
partea dreaptă se colora în nuanțe abuzive de violet
destinate penelului unui pictor de amurguri explicite
sfârșit timpuriu și previzibil, cum altfel,
într-un centru sordid, de dezintoxicare
strigau degeaba detractorii, urlau inutil
marea se năpustise deja furibundă
peste rănile ochiului desfăcut înainte de vreme
spre partea inaccesibilă a infinitului,
ea-și vuia printre stabilopozii gri, de beton, disperarea
traumele și frustrările adunate intensiv toată vara
nici măcar soarele palid acum, stăpânul ultravioletelor,
al lalelelor desfăcute multicolor și lasciv în April
și-al fustelor scurte ridicate-n vântul călduț, ale fetelor
nu-și putea exercita influența, în alte vremuri totală
de acum era iarnă, iarnă deplină și amplă,
iar la țărm gerul prindea-n capcane mortale
albul imaculat al lebedelor uitate de timp
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")