Seminţe…

zumzetul se propagă pieziş
într-o diagonală senzorială fremătătoare,
vibrează ritmic trotuarul sub tălpile goale
de parcă s-ar construi ceva mai încolo,
la vreo două blocuri distanţă.
pe stradă trec zornăindu-şi fiarele ascunse vederii
două tractoare ruseşti cu remorcă
încărcate până la obloane cu pepeni verzi, durdulii.

e doar un vis dinamic repetitiv
ca o zi perpetuă a cârtiţei,
ce trece ca un glonţ prin capul de belfer al unui mecanic marinar
plecat de câteva luni bune de acasă.

ieri marinarul visase friptură fragedă de porc
împănată din belşug cu usturoi verde şi proaspăt
cumpărat de nevastă-sa de la piaţa de legume,
apăruseră în vis şi câinele, şi papagalul Paco
adus anul trecut ilicit din Brazilia;
visase patul ferm, nelegănat, solid,
bătut în cuie zdravene de alamă de duşumeaua de stejar
aşezată la linie cu mare trudă şi cheltuială
acum mai bine de cincizeci de ani de taică-su mare.

visase şi aşternuturile ţepene de atâta apret,
îmbibate cu izuri carnale, înecăcioase, de mosc fierbinte,
albe ca o spumă de lapte proaspăt muls
de la o zdrahoană de vacă tânără şi bălţată,
grasă şi mare, şi frumoasă,
nu spuma rece de mare, frigidă şi murdară,
-aproape imposibil de visat-
risipită haotic pe întinderile vag albastre de uragane
şi de vânturi sălbatice, violente, furibunde
venite de nicăieri.

căpitanul împuşcă sadic albastroşi imenşi
de pe puntea în ruliu a navei.
chiuie de bucurie ori de câte ori nimereşte aripile desfăcute,
stindarde ale unei libertăţi utopice,
de neatins pentru cei mai mulţi dintre noi,
oamenii de rând la cartul al patrulea, al cincilea,
sau la oricare alt cart al vieţilor noastre plăpânde.
căpitanul nu e nebun, e doar obosit şi bătrân
îl chinuie guta şi alcoolismul sever, şi reumele vechi,
şi depresia cumulativă a tuturor mărilor şi oceanelor lumii,
sentimentul abrutizant al necuprinderilor de toate felurile.

mecanicul marinar îşi aşează mâna pe tabla din oţel gros a navei
chiar deasupra hamacului în care doarme.
din sala maşinilor se propagă pieziş rumoarea vie, apicolă, a motoarelor.
ar vrea să adoarmă din nou măcar vreun ceas-două,
să mai viseze câte ceva până intră de caraulă,
poate o primavară târzie şi-un câmp de muşeţel necules, poate.