Seminţe…

Scrisoare catre sinele meu, trimisa catre sinele celor ce le pasa, un semn si indemn catre neratacire:

Cele mai valoroase lucruri sunt cele pe care timpul nu le degradeaza (obiecte, idei, persoane, locuri, sentimente, stari sau aflari si orice altceva este intrun fel sub stresini de vreme).
E bine sa cautam si sa gasim ceea ce conteaza,  sa pastram prin daruire, sa crestem prin sadire, sa nu uitam prin traire.  Chiar si o barca poate deveni …arca daca in ea tot ce dorim se …incarca. Esenta e asigurata de prezenta, prezenta da continuitate, iar continuitatea face calatoria posibila. Ce ar fi un pod intrerupt, la ce ar folosi o funie ce sa rupt, cum creste copilul daca nu a supt… In cumpenele vietii se leagana ciutura care scoate din fintina sortii apa pe care am strinso pentru vremuri de seceta. O carare poate merge, o privire poate calatori, o atingere poate trezi. Natura a facut insa ca nimic sa nu fie pentru sine. Creionul nu poate sa scrie pe el insusi, sabia nu se poate taia pe ea, privirea nu se vede pe sine, gindul nu se contine doar vine, creanga este pentru fruza, frunza pentru floare, floarea pentru fruct, fructul este doar o continuare tocmai pentra ca vremea sa nu cada sub timp, in degradare, in uitare, in neterminare. Ceva este intreg numai daca in rostul sau poate cladi ceva in afara lui. Este ca si la orice curgere, posibila pentru ca apa nu are forma, dar poate fi purtata in orice fel de recipient. Sa ne imaginam ca noi suntem si aducatorii, si vintul, si norii, si apa, si sapa, si fintina si mina care se bucura de lucrul sau fara ca acesta sai ramina dar prin care poate sti cum trebuie facut CEVA. Putem deveni o mina creatoare, sau putem ramine o mina cersetoare. Depinde de cit simti, si cit te doare.
Mereu este timpul sa incepem, niciodata nu este vreme de oprit, intodeauna va fi ceva de cladit.
Asa am aelit. Mar bucura un semn de la cei care au simtit ca acest gind lea folosit.