Seminţe…

Soldati fara razboi

(alt fel de raspuns la Dumnezeu si soldatul)
Lumina se adună în cofere
şi curge lin şi lin
în lacrimi se prelinge
când sufeltu-mi afară în gânduri ninge
Mă mai întorc acasă încă-un an
Apoi….

Cand s-o sfarşi acest război
şi-oi ridica din câmp din trupuri reci la cer suflete moi
n-oi mai simţi de sunt ori nu
că de slujit nu-i greu
când Domn eşti Tu
căci servitor sunt eu şi suntem noi
soldaţii fără de război

Eu vin şi curăţ trupuri de noroi
când totul s-a sfârşit
până la a doua cădere din infinitul mare
în marele finit
şi suflu suflu
peste ele viaţă
sperând să le aduc din nou în ochi speranţă
si să preschimb amorţeala plăcută în chin
şi poeziei ăsteia cuvântul în venin

Pe câmp nu a rămas decât un tun dogit
şi-a pierdut glasul
încă din secolul trecut
e mut
eu stau la capătâiu-i şi-i descânt
cu vorbe dintr-o limbă aleasă din trecut
ce este numai cântec nu cuvânt
părerile de bine sau de rău mi s-au topit demult

Sub adevărul cel nescris
eu stau plecat
şi ochii mi-s de colb învârtoşaţi
şi sufletul de mamă şi de fraţi
şi gândul de rotiri în rime
şi rătăcit, fără război , mă-ntorc la Tine

Mă mai întorc acasa încă-un an
Apoi…
(Soldaţi fără război)