Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
străjerul de la templu
(sau cât timp îi trebuie lemnului să devină piatră)
de ai fi avut și inima de piatră, străjerule
așa cum ai mâinile de piatră, și picioarele de piatră
și ochii oblici și-ncruntați de piatră
dar nu, inima ta a trebuit să fie de foc
să ardă la intervale regulate de timp
strălucind prin pieptul de granit
asemeni unui far, departe, la capătul drumurilor
cuprinse din nebăgare de seamă de ceață
inima asta a ta, străjerule, era plină de toate sentimentele
ea stătea să erupă vulcanic peste treptele templului
pârjolind până la os picioarele în sandale împletite din paie de orez
ale pelerinilor neavizați
inima asta a ta, străjerule, pare ruptă dintr-o stea muribundă
apoi, din dragostea de viață a unui zeu nebun, plantată cu forța
aidoma unei crizanteme care va uita să înflorească
printre coastele tale de sorginte adamică
să mai bată un timp ritmul,
să mai țina un timp isonul
de-ai fi avut și inima de piatră, străjerule,
probabil că lancea care astăzi se sprijină în palma ta dreaptă,
ți-ar fi ieșit pe sub omoplatul stâng
cu această bucată de piatră nepalpitând înfiptă în vârf,
drept ofrandă adusă vremelniciei
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")