Seminţe…

noaptea-i uneori o imensă ciocolată amăruie spartă-n bucăți
pe care, din păcate, nu poți să o împarți cu nimeni
rupi tableta-n două, apoi în patru
și-n multipli perfecți ai pătratului, de asemenea, perfect
astfel, orele se vor transforma succesiv în minute-secunde-nimic
și nu poți decît să observi cîtă eternitate mai este pînă la ziuă, și cîtă întunecare

gîndurile lichefiate se scurg pe pernă, se infiltrează apoi insidios în pardoseală,
iar de acolo în pămîntul fraged și reavăn, așa, ca după ploaie
doar dacă nu-i atît de cald încît să se evapore și să se ridice la ceruri
formînd nori noi, proaspeți, din care va ploua necontenit vreodată
cu cioburi inegale de oglinzi sparte
și fragmente epatante de emoții și amintiri trunchiate

ce-mi spuneai tu mai demult, sincer, am uitat
mai știu doar cum se ridica în volute subțiri fumul de țigară,
expirat din plămînii pe care mi-i închipuiam pictați în nuanțe suave de roz
și cum duceai către buze ceașca de cafea ce părea că împlinise suta de ani;
odată te-am întrebat de unde o ai, dar ai tăcut învăluind în mister obîrșia
și așa destul de obscură a recipientului cu valențe magice
sau poate mistice,
un fel de graal al dimineților oarecum comune și al tabieturilor tale imuabile

eu experimentam întîmplător la vremea aceea tăcerea
nu ca pe un canon oarecare, ci ca pe o necesitate autoimpusă;
încercam să ascult atent fiecare sunet și fiecare șoaptă,
orice bătaie de aripă, cădere de frunză, șuier de vînt, picur de apă
și mai ales ecourile acestora reverberînd infinit din mine