Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
toamnosferă
(dintr-o matematică incompletă a cercurilor)
se răsfrânge decadent în retină
dintr-un timp aflat în declin
un pic de inocentă lumină
prin iarba înaltă și aproape târzie țârâie lin
nevinovat și subțire o lăcustă
recunosc benevol, îmi doream mai demult
o oarecare atmosferă lacustră
acum stau iarăși și-ascult
cum ciorile negre scriu virgule-n ceruri
prevestind o năprasnică iarnă de frig
zăpadă aspră și geruri
câini buni, mari și albi pe sub sobe covrig
aceasta-i toamna aprinsă de frunze
în venele mele, cu sângele meu ea arde mocnit
ca un sărut anonim fierbinte pe buze
ochii ei sunt negri și mari, minunați de-antracit
sunt ochii ei două clipe pierdute banal
și-apoi regăsite indecent de subit
într-un straniu orizont vertical
tangent infinit
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")