Seminţe…

într-o vreme se lăsase-n falduri peste oraș ceața
și-n curțile oamenilor de la periferie
lătrau rar și gros, a-nserare și-a frig pătrunzător și umed, niște câini necunoscuți
pe care mi-i imaginam bătrâni, lățoși și gri-cenușiu

dinspre est, vântul purta pe brațe smocuri de fum străveziu
însoțindu-l în călătorii esențiale către lumile aspre ale nordului,
acolo unde întinderile de gheață devin de-a dreptul nesfârșite,
iar noaptea-și aprinde-n candele verzi arcuite-n bolte lumini boreale

am intrat și-am cerut un ceai de lavandă în amintirea unor anotimpuri vechi
din ce în ce mai estompate, mai difuze
speram să fie extrem de fierbinte, să-mi pot sprijini mâinile reci de porțelanul alb
într-o lepădare inconsecventă de zăpezile iernilor ce cândva vor veni, indubitabil

n-aveam nevoie de melasă, de zahăr mauritan sau de miere de albine,
dizolvasem timpul în mine secundă cu secundă, grăunte cu grăunte
până în cele mai mici și mai neînsemnate fracțiuni, căutându-i sensul invers
și acea savoare specială a primei lingurițe cu dulceață de cireșe negre din borcan