Seminţe…

aceste cuvinte s-ar vrea sulițe de lemn tare
ale căror vârfuri în focurile unor friabile deznădejdi, invizibile și invariabile
vor fi fost întărite, pietrificate
iar pe voi jertfe seci aceste cuvinte v-ar vrea
căci ceea ce meritați cu-adevărat
nu-s decât înfigerile și atârnările semnelor voastre profunde,
sensurilor voastre nepecetluite
unde sunteți acum, când acest cântec își sfâșie ritmurile-n silabe de neînțeles
printre fragmente de os occipital, parietal și gânduri aspre?
pântecul flasc vă tresaltă de spasmele fricii, iar pe sus umblă doar pustiitoarele umbre
aparținând unor vremuri ce nu s-ar vrea sub nici un chip amintite

oh, nu vă faceți griji, nu disperați chiar dacă cenușa vă va umple gura, nările și plămânii,
chiar dacă apa voastră nu este apa voastră, ochii voștri nu văd înapoia lor
și nici măcar înaintea lor, și nici măcar reflexiile din oglinzile de argint ale fântânilor
așezate obsesiv pentru setea neostoită a tuturor celor ce trec, la marginea drumurilor
pentru că fântâna cu cât este mai adâncă, cu atât reflectă mai intens cerul,
iar cerul vă este atât de îndepărtat

nu sunteți decât ceea ce norii sunt în calea furtunii
și nisip mărunt, praf,  pe vârful unor dune spulberate de vânturile vieților șubrede
iubiți, vă spun, fără să cereți dobândă, fără să aveți nevoie de loc sau de timp
pentru că nici locul și nici timpul vostru nu se află

plouă dur undeva pe la vest, peste câmpurile cândva acoperite de iarbă
și-s venele tâmplei umflate aidoma unor râuri ce curg invers, ieșite din matcă
văzduhul tot s-a umplut de puf alb și diafan
iar fratele meu, un plop tânăr crescut lâng-un gard,
încă-și mai împrăștie inconștient miliardele de  speranțe în aer