Seminţe…

visam încrustat într-o stâncă
n-aveam răgaz să respir, nici să cred în poveştile
de la marginea vreunui drum inerent  către nord
n-aveam nici măcar aer; aveam doar siniliu răsfirat
deasupra pe cer într-un model complicat şi stingher
elucubrant-efemer, alb dispărut deja rinocer

închipuiam geologii complicate, incandescente
inflorescenţe extravagante, obscure, vexante,
sonete mute scurse-n fa şi-n do-re-mi  şi-n la-sol-fa-si
poemele vremurilor noastre le visam absurd mai târziu, la apus
atunci când noaptea cristalin se spărgea-n stinghii de negru
şi-n piept mi se-mplântau aşchiile unor deliruri noi,
nemaiîncercate

ce au mai făcut unii sau alţii, ce mistere au mai fost dezlegate
ce au mai exclamat fulgerător dispăruţii-n eter,
mamuţii cu fildeşul alb învechit cu anii,
alungaţii definitiv din pustiurile arse-n cenuşile fierbinţi ale trecerilor
elfii de foc, pescăruşii, albatroşii cu aripi, atlanţii, mutanţii
acestea nu se mai ştiu, şi nu s-au mai spus
toate acestea au fost trecute-n tăcerea absolută a unei stânci
în care visam încrustat basorelief,
alcătuire ciudată dintr-un timp imemorial