Seminţe…

ză/dărnicie

iată un fragment din manuscrisul pelerinului rus:

(capitolul final, ultimul paragraf de jos, pagină fără număr):

“nu sunt ucenicul nimănui, am stat însă în umbră de maeștri, încercînd să fur din eternitate partea ce mi s-ar cuveni la pomeniri; las însă pe alții să îmi cumpere locul de veci

am uitat fără vină că uitarea este o margine pe care nu o treci niciodată, că prietenii sunt doar intersecții, că nu poți sta în bucurie cum nu poți locui în nemișcare

tăcerile mi-au hrănit toate cuvintele, între ele nu mă zărește însă nimeni, viitoarea mea absența este atît de transparentă încît nu va fi observată nici de cei care încă mă caută

iubitele au fost o părăsire continuă, în căutarea unei oaze imaginare, în care doar caravane rătăcite ajung din întîmplare

nu am cui lăsa testament, averea mi se risipește în ne/păsări, ca aerul ce trece prin penele zborului

încercînd o migrație nerepetata, am călătorit fără destinații, căutînd să aflu de ce mă așteaptă doar negăsirea; stau și acum în mirarea pe care o naște drumul din siberiada

nu am ce să las decît cuvinte, pe care le găsesc ca un cititor în pietre, la marginea cărării ce mă ființează”