Din gol se naște un plin,
Adâncul înaltul provoacă,
Răul te scapă de chin,
Uitarea în timpuri ne toacă,
Leac se ascunde-n venin,
...acesta e DARUL primit din senin!
Seminţe…
Când te găsești alergând gâfâind pe cărare
Şi viața îți pare o cursă în care
Doar cei mai rapizi ajung și înving,
Oprește-ți avântul spre visul perfid,
Găsește-ți cuvântul și gândul ferit
Ce-ascunde adânc adevărul mărunt
Şi toate le-ascultă, căci toate îți sunt
De mirare...
zvon
(lacrima ce se prelinge pe obraz în nisip
este darul meu de apă,
destinat deșertului de acum și de aici)
vântul gonea ca un nebun către mine
de nicăieri
păsările toate și șoarecii chiar
se îndepărtaseră fără de urmă
eram singur, doar eu cu el
doar el în mine adânc înfipt pumnal
altădată lipsit de o teacă
cuvintele ar fi trebuit să nu fie
astfel ne-am fi înțeles doar din privirile
aruncate la întâmplare,
sfâșiate-n zdrențele dureros multicolore
din care se împletesc șfichiurile de bici
necesare flagelărilor zilnice
purtate direct pe piele drept cămăși scumpe,
dar însângerate, de mătase albă
vântul trecuse de ceva vreme de mine-o piatră găunoasă
așezată-n marginea celui mai vast deșert-
iar din înalturi cobora ca un praf fin
liniștea
Fără concluzii care știi ce sunt... ("E o singură concluzie: totu-i o iluzie!")
Rascolitor… ma regasesc… Astept praful fin sa se depuna…